Tata uita...
A great about how good we are at appreciating the ones around us... or not? It would lose it's magic if I translated in English so it's in romanian.
Ascultă fiule, îţi vorbesc in timp ce dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. Acum câteva minute când îmi citeam ziarul în bibliotecă, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.
Iată la ce mă gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat când te îmbrăcai pentru că te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru că nu ţi-ai curăţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale.
Te-am condamnat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă iar eu am plecat la muncă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai spus: ”Pa tati!”, iar eu m-am încruntat şi ţi-am spus: “îndreaptă-ţi umerii!!”
Apoi a reînceput totul în aceeaşi dup-amiază. Întorcându-mă de la serviciu te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu mingea. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit tu să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi fiule, aşa se poartă un tată.
Îţi aminteşti mai târziu cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii de pe foaie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii: Ce vrei, m-am răstit.
N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai pupat, cu mânuţele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu ţi-a dăruit-o şi pe care nepăsarea n-o putea ucide. Apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.
Ei bine fiule, câteva minute mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost cuprins de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai pentru că erai băiatul meu. Nu că nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă.
Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Am venit la căpătâiul tău. Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a veni acolo să mă pupi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu mai contează în această seară. Am venit lângă patul tău, pe întuneric şi am îngenuncheat acolo, ruşinat!
E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar de mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde cot la cot cu tine. Şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: “Nu e decât un puşti - un băieţel şi nimic mai mult”
Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.
Not even God isn’t gonna judge people until they had their last breath. Why should we ask more than God?
Ascultă fiule, îţi vorbesc in timp ce dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. Acum câteva minute când îmi citeam ziarul în bibliotecă, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.
Iată la ce mă gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat când te îmbrăcai pentru că te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru că nu ţi-ai curăţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale.
Te-am condamnat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă iar eu am plecat la muncă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai spus: ”Pa tati!”, iar eu m-am încruntat şi ţi-am spus: “îndreaptă-ţi umerii!!”
Apoi a reînceput totul în aceeaşi dup-amiază. Întorcându-mă de la serviciu te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu mingea. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit tu să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi fiule, aşa se poartă un tată.
Îţi aminteşti mai târziu cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii de pe foaie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii: Ce vrei, m-am răstit.
N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai pupat, cu mânuţele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu ţi-a dăruit-o şi pe care nepăsarea n-o putea ucide. Apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.
Ei bine fiule, câteva minute mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost cuprins de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai pentru că erai băiatul meu. Nu că nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă.
Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Am venit la căpătâiul tău. Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a veni acolo să mă pupi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu mai contează în această seară. Am venit lângă patul tău, pe întuneric şi am îngenuncheat acolo, ruşinat!

E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar de mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde cot la cot cu tine. Şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: “Nu e decât un puşti - un băieţel şi nimic mai mult”
Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.
Not even God isn’t gonna judge people until they had their last breath. Why should we ask more than God?

